O vacanţă de neuitat în însorita Spanie

Vacanţele în Spania oferă turiştilor o lungă listă de activităţi datorită kilometrilor întregi de plaje, oraşelor cu nume mari, dar şi datorită parcurilor tematice de talie mondială.

Cel mai bun moment pentru a vizita Spania este, de obicei, primăvara (martie-mai) sau în timpul toamnei (septembrie-noiembrie). În aceste perioade, turiştii vor găsi probabil mai puţine locuri aglomerate, spaţiile de cazare sunt mai ieftine şi vremea este cea mai bună (chiar şi pentru a face plajă).

Această minunată ţară este recunoscută pentru cultura sa bogată, plajele curate, mâncarea delicioasă şi lucrurile interesante de vizitat, aşa că turiştii se înghesuie an de an să o viziteze, pentru a surprinde puţin din spiritul latin.

În Spania se desfăşoară o mulţime de evenimente pe tot parcursul anului, iar ele atrag vizitatori din întreaga lume. Cei care intenţionează să călătorească pentru a participa la unul dintre acestea ar trebui să înceapă mai devreme rezervarea cazărilor, pentru că se ocupă foarte repede totul, iar preţurile tind să crească exagerat de mult în apropierea datei de plecare.

De obicei, temperaturile din Spania nu coboară prea mult, chiar şi în timpul iernii, când valorile minime rămân de obicei în întreaga ţară între 15 şi 17 de grade Celsius. Dar verile, pe de altă parte, pot fi foarte fierbinţi, cu maxime care ating chiar şi 40 de grade Celsius. Din acest motiv, cel mai bine este ca vizitarea plajelor să se facă la sfârşitul primăverii şi la începutul verii sau la sfârşitul verii şi începutul toamnei (august până în septembrie, chiar octombrie) pentru a evita căldura extremă.

Valencia este unul dintre oraşele uimitoare din Spania. Turiştii pot mânca paella pe malul mării, pot vizitat muzeul de artă futurist sau, pur şi simplu, se pot plimba pe străzile sale istorice. Valencia este un oraş care străbate trecutul şi viitorul destul de bine, lucru îi dă un farmec aparte, ce nu se găseşte nicăieri în altă parte în Spania!

Barcelona este al doilea oraş ca mărime din Spania şi una dintre cele mai populare destinaţii turistice din ţară (dacă nu chiar din lume). De la călătorii în familie şi aglomeraţia vaselor de croazieră până la cei care vizitează oraşul cu rucsacul în spate, Barcelona este plină de toate tipurile de turişti.

Add Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor referitoare la cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri. Pentru alte detalii, va rugam sa accesati pagina Politică de Confidențialitate.